Schimbările pubertății

“Nimeni nu mă înțelege”

“Lasă-mă în pace!”

“Oare ce o să creadă colegii mei despre mine?”

Dragi mămici, dacă auziți des astfel de cuvinte de la copilul vostru, este un semn că se îndreaptă vertiginos spre cea mai explozivă, schimbătoare perioadă de până acum: pubertatea!

Pentru că și copiii mei s-au confruntat cu etapa aceasta și am observat în jur că aproape toți părinții se îngrijorează de perioada adolescenței, m-am gândit să împărtășesc cu voi, dragi mămici…..oare ce se întâmplă cu un copil în momentul în care devine adolescent?

Pentru început, să înţelegem mai bine cum se simte copilul aflat în plină pubertate.

Când vorbim de schimbările pubertăţii ne gândim automat la transformările pe care le suferă corpul lor. Deşi sunt esenţiale şi importante, acestea reprezintă doar o mică parte din schimbările prin care trece tânărul.

Vă invit să aflăm care sunt celelalte:

  • Schimbări de dispoziție

    În mare parte determinate de dezechilibrul hormonal, aceste treceri bruşte de la veselie la tristeţe sau de la entuziasm la apatie sunt foarte bulversante pentru copil. De cele mai multe ori el se simte ciudat în propriul corp şi nu înţelege exact ce se întâmplă cu el şi mai ales de ce apar toate aceste stări. Stranietatea propriilor trăiri îl îngrijorează, el neştiind mereu cum să se descurce cu aceste emoţii copleşitoare. Nu e de mirare că lipsa de înțelegere față de propria persoană se transformă în sentimentul că nimeni nu îl înţelege.

  • Îndepărtarea de părinți

    Pentru prima dată în viaţă copilul pune la îndoială capacitatea părinţilor de a-l înţelege. Aşa apare o distanţare emoţională faţă de aceştia şi o căutare a modelelor în afara casei, adică în cercul de prieteni. Incepe căutarea identității de sine, şi primul pas este respingerea tuturor modelelor de până acum: părinţi, profesori, adulţi. Deşi nu ştie cine este, tânărul ştie clar cine nu este: nu este un copil, nu este un adult şi în nici un caz nu mai este la fel ca părinţii lui. Cu fiecare ocazie el va spune şi arăta ce gusturi, preocupări şi valori diferite are faţă de părinţi. De asemenea apare și dorința de a se considera egal în drepturi cu părintele (nu şi în responsabilităţi, desigur)

  • Nevoia de spațiu

    Primul pas în stabilirea noii identităţi este construirea unui spaţiu personal. Orice tânăr tânjeşte după locuşorul lui, pe care să îl personalizeze şi să îl construiască după gustul lui. În acest spaţiu apar şi elemente copilăreşti (dezordine, jucăriile preferate) dar şi elemente din noua identitate şi noile modele (postere, haine la modă, calculatorul personal, etc). În acest spaţiu copilul se poate gândi la lucrurile care îl preocupă şi se poate exprima liber, iar orice intrare neanunțată a părinților sau a fraților mai mici, este resimțită ca o intruziune.

  • Influență tot mai mare a prietenilor

    În paralel cu îndepărtarea de părinţi are loc apropierea de tinerii de aceeaşi vârstă sau de cei puţin mai mari. Dorinţa cea mai mare a tânărului este să fie considerat un membru valoros în grupul din care face parte. De aceea, el va respecta cu sfinţenie normelor grupului, chiar dacă acestea sunt impotriva valorilor proprii sau împotriva regulilor părintești.

  • Lupta pentru un statut înalt în grupul de prieteni

    Pentru că în această etapă copilul este dependent de părerea celor din jur și vrea să fie cât mai apreciat de ceilalţi, el va căuta să îşi asigure o poziţie cât mai bună în grup. Stabilirea ierarhiilor în grup se face prin comparaţii frecvente între membrii acestuia. Băieţii au jocuri mai agresive de determinare a celui mai puternic, pe când fetele încearcă să fie cât mai drăguţe şi mai mature ca să aibă o poziţie privilegiată. În paralel cu aceste comparaţii, fiecare îşi caută o “nişă” în care să fie cel mai bun: unii devin cei mai buni la sport, alţii sunt cei mai glumeţi, alţii învaţă cel mai bine, alţii sunt cei mai frumoşi, etc. De obicei în grupurile de băieţi liderii sunt cei mai maturi din punct de vedere fizic şi care par mai experimentaţi. De multe ori băieţii cei mai agresivi (mai ales cu adulţii) au un statut mai înalt în grup. La fete, conducătoarea este de obicei cea mai matură fată sau cea care este recunoscută de majoritatea fetelor drept cea mai frumoasă.

  • Îndrăgostirea

    Faţă de perioada de dinainte, în care fetele şi băieţii trăiau în lumi separate, acum apare interesul faţă de sexul opus. Îndrăgostirea este însoţită de obicei de o senzaţie de nesiguranţă şi vulnerabilitate. Atât fetele cât şi băieţii sunt preocupaţi de aspectul lor fizic şi sunt îngrijoraţi cu privire la defectele lor fizice, pe care le văd într-un mod accentuat. Complexele de inferioritate sunt la ordinea zilei în această perioadă.

Aşadar, pubertatea înseamnă instabilitate pe toate planurile: emoţional, fizic, al vieţii în familie, al locului în cadrul grupului. Nu e de mirare că majoritatea copiilor începând cu 11-12 ani sunt mai dificil de înțeles. Însă această furtună este inevitabilă, iar absenţa ei trebuie să fie un semn de îngrijorare pentru noi, părinții.

Iată câteva aspecte esențiale care pe mine m-au ajutat în a depăși această perioadă.

schimbarile pubertatii

Ce putem face?

  • Să renegociem drepturile şi responsabilităţile fiecăruia, astfel încât să se potrivească cu nevoile lui şi ale noastre
  • Să păstrăm comunicarea cu copilul nostru
  • Să îl ajutăm să se redescopere şi să îşi construiască sistemul de valori
  • Să îl ținem departe de situaţiile de risc (consum de alcool, tutun, droguri etc.)
  • Să îi oferim încurajare şi suport când este dezamăgit sau îngrijorat cu privire la integrarea lui în grup.
  • Să fim conștiente de emoțiile pe care le simte adolescentul și să le înțelegem, chiar dacă ne provoacă disconfort. De exemplu, după ce copilul își împărtășește gândurile, îi putem spune „înțeleg” sau „pare a fi o situație dificilă” sau „este logic ce spui”.
  • Să găsim modalități de a sprijini și încuraja adolescentul să ia parte la activități care să îi crească stima de sine și îl ajută să facă față stresului.

Asemeni oricărei treceri, şi pubertatea poate fi o ocazie foarte bună să ne întărim relaţia cu copilul nostru. Și cel mai important, consider că este să le arătăm că îi iubim, că îi susținem și că îi putem ajuta să depăşească momentele dificile.

👉Dragi mămici, voi cum ați trecut peste această etapă?

👉Ați testat activități care să-i susțină în acest parcurs?

Dacă încă nu știți ce alegere să faceți, vă propun 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐚𝐥𝐞 🎭

Scopul lor este 👉 dezvoltarea personalității prin jocuri teatrale și improvizație

Sunt nerăbdătoare să aduc în noua programă de teatru o combinație de jocuri noi și interactive pentru adolescenți! Îmi doresc să le ofer un cadru unde să se simtă liberi să-și exprime ideile și să-și dezvolte talentele, într-un mod distractiv și inspirant.

Au atâta nevoie să fie înțeleși, auziți și susținuți!

Fiecare joc și exercițiu este bine pus la punct pentru a le oferi o experiență de învățare captivantă și plină de bucurie. Sper că programul meu le va stârni pasiunea pentru teatru și va fi un teren fertil pentru dezvoltarea lor!

Scroll to Top